|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Activităţi de terapie ocupaţională pentru persoanele cu handicap neuropsihic de la Centrul de Recuperare Costâna |
Băut la volan, a intrat cu maşina în gardul unei locuinţe |
Călătorie în timp pe acordurile muzicii medievale |
Cascadoriile cu cai, frumoasele surprize ale Festivalului Medieval de la Suceava |
CJ Suceava a publicat un ghid pentru părinţii români aflaţi în străinătate |
Dayana L. Domnica Gherasim va conduce Sucursala Suceava a Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat |
Dosar respins în cazul unuia dintre cei cinci candidaţi pentru funcţia de director al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială |
În timp ce se afla la volan, a văzut maşina poliţiei şi a trecut pe bancheta din spate |
La Dolhasca a avut loc duminică sfinţirea primului spital al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor |
Lupte full-contact de reconstituire istorică, în şanţul Cetăţii Suceava |
Monahia dr. Gabriela Platon, de la Mănăstirea Voroneţ, printre fanii Festivalului Medieval de la Cetatea de Scaun a Sucevei |
O suceveancă de 19 ani a murit după prăbuşirea unui cort în care erau 700 de persoane, în Austria |
Paradă cu maşini retro încântătoare în centrul Sucevei |
Şcoala de vară „Artă, tradiţii şi obiceiuri populare din Moldova şi Bucovina” pentru copiii aflaţi în dificultate |
Şoferi băuţi, prinşi de poliţişti în urma filtrelor instituite pe traseele spre Cetate |
Spectacolele cu foc şi lasere din Cetatea Sucevei, perla Festivalului Medieval „Ştefan cel Mare” |
Suceveni prinşi cu permise de conducere ucrainene pe care nu aveau cum să le obţină legal |
Urmărit general, cu condamnări grele, prins după ce a furat de la ferma unde era îngrijitor de animale |
Atleţii din judeţ au câştigat trei medalii de aur la naţionalele de la Câmpulung Moldovenesc |
CSM Bucovina Rădăuţi a câştigat şi cel de-al doilea meci cu moldovenii din Ungheni |
Foresta a pierdut la scor şi-n deplasarea de la Dacia Unirea Brăila |
În weekend s-au disputat doar patru meciuri |
Universitatea a terminat pe locul trei turneul test de la Baia Mare |
21 august |
Căsnicia ‒ pecetea celei mai adânci prietenii din toată viața omului |
Cum trebuie să postim? |
De două ori orb şi-o dată mut |
„Sfânta Cruce pecetluieşte întregul univers” |
Supă rece Gazpacho (albă) |